De ce?

Mi-au tot reprosat cateva prietene zilele astea ca “Dom’le, bine ca ai revenit, ne bucuram, dar nu mai fi atat de agresiva si mai gaseste si tu chestii pozitive de scris pe blog, chiar nu ai nimic de bine de zis de nimeni?”

Si am cugetat adanc timp de cateva secunde bune si mi-a venit ideea, stiu despre cine pot scrie o groaza de lucruri numai de bine: despre mine, normal. Ca de mine imi place in majoritatea timpului. Chit ca stau in Bucuresti si chit ca nu respect intotdeauna autenticitatea povestii. De exemplu cu privire la articolul “Iubire la nivelul 233″, mi s-a tot pus intrebarea: “De unde stii tu ca avea ala pamant pe sub unghii?” Ba, io am anticipat modelul de om dupa cateva detalii si am extrapolat, sau ma rog, se poate zice si ca am inflorit putin. Nu conteaza daca avea mizerie sub unghii sau nu, creier lipsa tot avea. Dar na, eu nu stiu sigur asta, si uite ca am si rectificat.

Si m-am gandit ca poate sunt eu prea negativista, asa ca am facut un mic test. Cum eram eu cu fetele in mall si sorbeam suav dintr-un pahar de suc dupa o sedinta extenuanta de shopping, ne-am apucat la barfa cum ca uite-o p-aia cum a iesit din casa, uite cata grasa, uite cum ii sta lu’ aia paru’ si s-a mai si machiat de parca i-a borat un caine in fata. Dar ma rog, iar exagerez.

Cert e ca eu si totodata noi, absolut tot timpul criticam pe toata lumea, toti au cate ceva lipsa sau ceva in plus, nimeni nu e suficient de bun. Cu exceptia lui Jude Law, dar de el vorbim alta data.

Deci, de ce as scrie pe aici altceva?

De ce i-ar pasa cuiva de ce iepurasi roz visez eu? Nici macar mie nu imi pasa de iepurasii din visele mele.