Indiferent de emotiile pe care le-a simtit in anumite momente sau de vibratiile care l-au zguduit facandu-l sa isi sporeasca atentia, niciodata nu i-a fost teama de nimic. Traia conservat in propriul sau ego , creindu-si un univers in care frica, chiar si ca termen, ii era straina. Increderea in sine predomina, era telul sau suprem atins. Lipsa puterii nu-i provoca niciodata vreun complex de inferioritate atata timp cat traia cu si pentru ideea ca va deveni detinatorul puterii absolute. Spiritul sau provoca, starnea , evoca, lovea – traia, desi nicio urma de iubire nu il patrunsese si nu i se daruise vreodata. Violenta sa in ganduri, desi complexa , era ferma.

Stia ca va fi cel ales, stiuse dintotdeauna, era insa constinet ca va mai trebui sa astepte, nu mult dar suficient, atat cat sa devina idealul imaterial al oricui- fie el duh sau trup.

Noptile ii erau tot mai reci si mai lungi, iar zilele tot mai scurte si totusi, plictisitoare. Isi astepta viata noua ce va incepe odata cu intunericul etern. Nu era un sinucigas, dar isi dorea moartea carnala pentru a deveni liber din punct de vedere psihic. Se concentra sa atinga perfectiunea in fiecare moment cu adevarat solitar. Compania, pana si cea a celor mai neinsemnata fiinte il dezgusta, defectele lor etalate cu mandrie il scarbeau, ii considera nevrednici de lumea in care traiau…stia ca el va fi cel care va epura rasa umana si odata cu ea tot universul.

Nu ura caci ura se naste din cea mai pura si perfecta iubire, ea iubeste cel mai mult , ea traieste prin dragoste si adorare. El era doar ingretosat.

Povestea lui isi scria zilnic cate o fila, in cartea destinului, in cartea istoriei fiintei lui, dar si a in cea a intregii omeniri.

Poate te intrebi de ce iti relatez totul la trecut. Ca sa intelegi, trebuie sa iti explic exact ce s-a intamplat destul de recent cu el:

Ca de obicei statea la fereastra camerei sale si contempla panorama aproape fantastica, executata fin din umbrele lasate de luna pe intunericul nestrapuns de lumina al teritoriului siguratic unde acesta locuia. Era o noapte mai albastra ca niciodata, si simtea o dorinta ,mai puternica decat crezuse el insusi ca va putea simti vreodata, sa isi primeasca puterea dupa care tanjise atat. Se simtea destins , sigur si…in totalitate singur. Numai ca de data asta gresa. Singuratatea era doar aparenta, fiinte fara slabiciuni si detalii ce le-ar putea face descoperite se aflau in preajma lui, cum mai fusesera si alte dati. Cineva trebuia sa stie daca e pregatit sau nu sa se supuna nu numai intensitatii sigurantei la care va fi supus , dar si daca detine pregatirea necesara.

Au dar gres alta data acele fiinte si au devenit capabile sa isi exercite puterea doar in timpul noptii…energia universului nu lasa nicio gresala de asemenea calibru nepedepsita. Nu ar mai vrea sa mai faca acest lucru si acum. Acest nou uncenic ce are datoria de a deveni print trebuie sa fie perfect, si ele stiu ca este, iar prezenta lor in camera lui nu este decat formala, pentru a se convige inca o data de exceptionalitatea lui.

Chipul superb ii era in concordanta totala cu sufletul sau rece dar desavarsit.

Incepuse sa simta strania prezenta si stia ca momentul incoronarii sale se apropia. In ochii mari si cenusii i se putea simti dorinta desi trasaturile fetei se aflau in aceeasi inertie caracteristica lui. Transmitea siguranta.

Din umbra, cele doua existente, nedrept denumite fiinte, caci sunt mai mult de atat, au inaintat care el.

S-a intors…era fericit si straniu surprins. Nu se astepta ca ei, de fapt el si ea, sa fie altfel dar il contrariau oarecum, aratau atat de omenesc!

Totul s-a produs fara vorbe…preschimbarea lui in printul lor nu a fost aclamata decat cu un tipat de durere. Durere trupeasca si implinire spirituala, desi tot trupul va fi cel care va ramane etern neschimbat in timp ce psihicul va suferi o continua metamorfoza.

Frica tot nu i-a fost , desi l-a durut…coltii lor l-au facut ceea ce si-a dorit intotdeauna…nemuritor!Si nu va fi ca ceilalti va fi diferit, pentru ca a invatat din greselile lor!

El nu e un simplu vampir, el e tot, fiindca strange in el toate sentimentele muritorilor si iubirea nemuritoare!

Din camera in care venisera doi regi, a plecat un print si vasalii sai…