Prieteni si prietenii

In general, am pretentia ca sunt o persoana relativ…intelegatoare. Nu cu toata lumea, doar cu acei oameni mai apropiati de mine sau care pur si simplu doar stiu cum sa ma faca sa le accept punctul de vedere si anumite scapari.

Sunt vreo 3 persone carora le-as accepta orice, le-as ierta orice si poate pentru ei, mi-as calca pe orice urma de mandrie.

Dar si acest, orice al meu are o limita.

Nu cer vreun respect iesit din comun din partea nimanui, si nu din modestie…pur si simplu nu am nevoie decat de o picatura de bun-simt.

Poate ca eu in raport cu ceilalti n-am acea urma de bun-simt pentru ca m-am obisnuit sa vorbesc liber si sa spun ce imi vine in cap…dar niciodata nu jignesc persoane apropiate. Si daca acele persoane nu inteleg ca acele cuvinte mai dure sunt o gluma…inclin sa cred ca nu ma cunosc…si atunci ce relatie de prietenie mai exista intre 2 necunoscuti?

Si totusi…mi-as putea-o asuma ca gresala!

Am observat de-a lungul timpului…cum prieteni vechi sunt inlocuiti, dati la o parte de prieteni noi. Mi se pare normal…dar cand acest lucru se produce brusc se poate numi nesimtire.

Cand iti indrumi un prieten intr-un anumit domeniu si ajunge mai bun decat tine, iti da cu piciorul. De ce? Pentru ca te considera inferior…

Cu mine e o singura problema…niciodata n-am excelat in ceva si nici nu am pretentia ca o voi face. Asa ca…atunci cand un prieten mi-o ia inainte nu pot decat sa ma bucur pentru el si sa incerc sa pastrez relatia la fel de stransa. Dar se raceste…mandria e mai presus de orice!