O clipa timpul se opreste. Si acea clipa se transforma in infinit.

Poti sa-mi demonstrezi ca nu e asa?

Chiar daca o sa poti, n-o sa te cred.

Nu sunt obligata sa iti accept argmentele. Ceea ce tie iti pare valid , mie imi poate parea fals, ceea ce tie iti pare important, poate mie imi pare un nimic, ceea ce poate parea grav, din alt punct de vedere poate fi o superficialitate. Si tot asa.

Si atunci ce rost mai are sa mai expun pareri, idei care pentru tine pot parea banale si inexpresive? Ce atata efort, in fond pentru nimic?

Dar cate lucruri inutile, sau cel putin, parand asa, nu facem fiecare?Cate nimicuri nu ne distrag si nu ne umplu viata, si asa destul de scurta?

Aici intervine acea clipa. Atunci cand timpul sta in loc atat cat vrei, mai precis atat cat ai timp sa te bucuri de libertatea oferita.

Si in ce conditii apare fericirea de a domina timpul? Doar in doua: in inconstienta si in momente maxime de agonie.

Dar ce rost mai are faptul de a fi fericit, si cum il poti percepe , fiind detasat?

Exact asa se intampla si in momentele de agonie, intervine inconstienta, si tot amalgamul de stimuli devine imperceptibil.

De ce tot timpul tanjim dupa fericiri posibile anterioare si viitoare si traim intr-o continua si profunda dezamagire?

Pentru ca ne lipseste stapanirea de sine in conditii extreme sau pentru ca avem senzatia ca o posedam atat de bine incat ne macina nervii care percep stimulii de fericire.

Atunci…continuam sa o mimam! Cel putin la asta ne pricepem cu totii!

Succes in continuare!