Intr-o zi…i-am spus sa plece. Si m-a ascultat.

Apoi am regretat si am vrut sa vina inapoi. Dar nu m-a mai auzit. Si am ramas singura. Dar nu m-am speriat…pentru ca singuratatea era aparenta.Uneori amintirile traiesc prezentul mai intens decat  actualizarea lor, prin inimile necunoscutilor ce le-au iubit.

Si necunoscutii nu sufera, nu regreta ci doar le traiesc si iubesc. Cum au facut si odinioara. Pe vremea cand sentimentele nu erau la fel de usor de controlat si dadeau frau liber imaginatiei.

Dar s-au limitat la limite. Exact asa cum fac si eu cand refuz sa folosesc “granita” in loc de ” limita”. Uneori banalul nedorit de nimeni, e cel mai expresiv.

Uneori amintirile n-au nicio valoare pana cand nu le retraiesti si nu le gasesti un sens.

Uneori, esti plin de idei, si alteori golit de orice imaginatie. De ce?

Din acelasi motiv din care regreti desi esti constient ca o faci degeaba, si din acelsi motiv pentru care te plictisesti regretand.

E frumos sa te complaci intr-o anumita stare, dar palpitant e sa te extragi singur din ea. Ce-i drept, mie-mi place frumosul si n-am nevoie de nimic palpitant, asta pentru ca el a devenit rutina si-l percep ca atare. Si-mi place…

tot!